• Cine suntem
• Proiecte
• Activităţi în biserică
• Predici
• Textul zilei
• Părinţii Bisericii
• Calendar liturgic
• Grupul de studenţi
• Lumea contemporană
• Muzică
• Opinia ta
• Contact

Textul zilei

 

Figuri concurente ale lui Isus

Vezi arhiva

Este de acum la modă analiza critică asupra situaţiei create în jurul sărbătorii naşterii Domnului, botezată sărbătoarea de Crăciun, în memoria unui posibil personaj care oferea cu generozitate o mică peşteră pentru Iosif şi fecioara Maria, în noaptea în care s-a născut Mântuitorul. De dată mai recentă decât marile sărbători creştine ale învierii şi Rusaliilor, sărbătoarea naşterii Domnului suportă o critică actuală atât din partea oamenilor bisericii creştine, cât şi a altor persoane, de la ziarişti, oameni de cultură şi până la reprezentanţi ai altor religii. Atacurile cele mai fervente vizează diluarea sărbătorii şi asocierea ei cu comercialul, fastul şi lipsa de măsură a societăţilor civilizate.

La un anumit nivel, critica poate fi întemeiată, pentru că, aproape din reflex, orice persoana asociază astăzi sărbătoarea naşterii Domnului cu cadourile şi bradul, colindul şi moşul cu barbă albă îmbrăcat în haine roşii, fără a şti că rădăcinile acestor elemente nu au de a face cu creştinismul. Unele vin din vechi influente ale unor religii păgâne, cum ar fi colindele şi darurile, iar altele sunt de dată mai recentă, cum e moşul alb-ros, produsul extrem de reuşit al firmei Coca Cola, astăzi generalizat în toata lumea.

Această critică ar fi cu adevărat superficială dacă în preajma sărbătorii naşterii Domnului s-ar sesiza doar evidenţe şi am împărtăşi păreri de acum comune şi fără rezonanţă. Mult mai importantă ar părea problema dacă în vremurile actuale, marcate de astfel de diluări de conţinut şi vulgarizări ale mesajului creştin, ar mai exista posibilităţi de a prezenta acest mesaj astfel încât să atragă atenţia, să aibă darul de a reţine pe cineva în spaţiul întrebărilor fundamentale şi să producă astfel un efect mântuitor.

Pentru a sugera un posibil răspuns la întrebarea de mai sus, pornim de la o teză a lui J. Pelikan, potrivit căreia, de-a lungul istorie, în epoci specifice, s-au impus anumite „figuri” ale lui Isus, calităţi ale personalităţii sale complexe care au avut impact asupra omului şi asupra lumii. O figură de dată recentă, a secolului al XX-lea, este cea a „eliberatorului”. Personalitatea lui Isus a fost motorul care a susţinut anumite acţiuni religioase, sociale şi politice de anvergură, cum au fost, de exemplu, abolirea sclaviei moderne din America şi Asia sau chiar căderea comunismului. O prezenţă atât de vizibilă a personalităţii lui Isus în lume s-a evidenţiat îndeosebi în contextul unor iniţiative de a rezolva probleme majore ale lumii. Profeţii acelor vremuri, mari personalităţi de talia unui Martin Luther King, au reuşit să imprime oamenilor o viziune care derivă din anumite trăsături specifice ale personalităţii Mântuitorului, făcând-o să opereze la nivel personal, impunându-se chiar în momente de criză şi vitalizând apoi mişcări la nivelul unor grupuri de oameni. Această experienţă istorică şi culturală a lui Isus a funcţionat în momente delicate, atât pentru comunităţi mici, cât şi la nivelul unor naţiuni sau pe arii mai largi. Impactul a fost asemenea unei „dezvrăjiri” a lumii, omul fiind capabil să revină la datele fundamentale ale adevărului creştin, prilejuite de impactul unei anumite figuri a lui Isus în viaţa personală şi în cea socială. Acest model s-a reiterat în diverse momente sau perioade ale istoriei, cu impact mai mare sau mai mic, după caz. Dacă ar fi să continuăm acest tipar, ideea lui Pelikan ne-ar sugera să ne întrebăm dacă una dintre figurile biblice ale lui Isus se poate contura şi în zilele noastre, iar efectul ei să poată fi asemănător.

Înainte de a putea spune dacă într-adevăr putem vorbi de o figură a lui Isus apropiată sau revelatoare acestui început de mileniu trei, am dori să arătăm că într-o lume ca cea de astăzi o astfel de figură sau chiar întreaga personalitate a lui Isus se află într-o situaţie concurenţială acerbă. Nu doar că ne aflăm în postmodernitate, după spusele filosofilor, şi că perioada de glorie a creştinismului pare a fi trecut, dar sesizăm că pentru omul actual Isus este doar o alternativă de luat în calcul, într-un context de oferte incitante, ademenitoare. Sugeram mai jos câteva dintre aceste oferte sau prezenţe concurenţiale pentru Christosul creştin, fără a avea pretenţia de a fi exhaustivi:

• Poate cel mai proaspăt exemplu în minte ne este recenta dispută creată de cartea lui D. Brown „Codul lui da Vinci”. Asistăm aici la viciul bestseller-urilor creat de uriaşa forţă a culturii de masă. Isus are astăzi un puternic concurent în imaginile despre persoana sa create de aşa-zisa cultură a mulţimii, de cultura de masă. Cărţile de duzină, care se vând în cantităţi industriale, filmele proaste, cu iz de mistere şi lucruri vechi, documentarele pseudo-ştiinţifice şi partizane, împreună cu alte asemenea prezenţe ale noii culturi oferă o gamă variată de imagini deformate despre Isus. Aceste imagini, nu numai că au darul să tulbure şi să dilueze adevărata identitate a lui Isus, dar mai sunt prezentate în numele unor idealuri noi, vehiculate de diverşi exponenţi ai unui „liberalism” cultural şi religios sau ai unor mişcări care promovează detaşarea de tot ceea ce înseamnă tradiţie. Cultura de masă, adaptată omului gurmand de informaţii, dar fără spirit critic şi instrumente de selecţie, are darul de a se impune şi de a da senzaţia că produce un om de calitate, atotştiutor. De aici decurge imediat iluzia multora că orice om informat, poate chiar bine informat, este şi un om cult. Iar când aceşti oameni devin formatori de opinie, totul este pierdut. Din această perspectivă, cel care aduce o concurenţă asiduă oricărei figuri autentice a lui Isus este formatorul de opinie în materie, cu calitatea de om informat. În această situaţie nu se află numai producătorul de cultură de masă din spaţiul public, ci chiar şi omul bisericii, care îşi face treaba superficial, fără responsabilitate, după tiparul zilei, după modelul culturii de masă. Poemul Marelui Inchizitor al lui Dostoevski este un exemplu elocvent despre cum biserica poate crea o imagine falsă despre Isus. Poemul ne prezintă un creştinism îmblânzitor al maselor de oameni pentru care nu contează decât siguranţa şi pâinea cea de toate zilele. Pentru această masă de oameni a fost imaginat un Isus specific, o creaţie a unui grup restrâns de oameni, clerul, cu scopul de a gestiona toate pasiunile mulţimii.
• O altă situaţie concurenţială pentru figura autentică a lui Isus este renaşterea religioasă actuală la nivel mondial. Astăzi, chiar pentru creştini conştiincioşi, sub impulsul noilor mişcări de spiritualitate, Isus este concurat serios de toţi marii maeştri spirituali ai umanităţii, de la Confucius, Zarathoustra, Budha şi până la mai noii Dalai Lama sau Maitreya. Atracţia misticismelor orientale, dinamismul şi productivitatea pe termen scurt a unor exerciţii spirituale reprezintă numai câteva din punctele sensibile ale noilor mişcări religioase care fac din piaţa spiritului o realitate animată şi ispititoare. Din toată această influenţă a spiritualităţii actuale cel mai adesea se evidenţiază sincretismul religios, care dă lui Isus o figură extrem de colorată şi atrăgătoare. Isus este nu numai un mare maestru spiritual, ci o figură sintetizatoare, care uneşte toată capodopera maeştrilor dinaintea lui. Pentru un astfel de Isus, toleranţa şi pluralismul sunt termeni cheie. Apariţia unei sumedenii de cărţi care îl prezintă pe Isus în galeria marilor maeştri spirituali, precum şi ideea unei sinteze unificatoare a religiilor în persoana lui Isus sunt câteva expresii ale acestor prezenţe „inofensive” ale concurenţei religioase pentru Christosul biblic.
• Alături de mişcările religioase necreştine, putem nominaliza ritmul îngrijorător de mare al multiplicării sectelor creştine sau al spiritului sectar din sânul creştinismului actual, în confesiunile existente. Într-o astfel de situaţie, Isus este serios concurat de liderii bisericii, fie că e vorba de papă, de patriarh sau de un preot ori pastor de cartier. Riscul degenerării autorităţii spirituale pare a fi tot mai pronunţat în zilele de astăzi, astfel că diferiţi slujitori religioşi pot ajunge, fără să aibă chiar o intenţie explicită, să se substituie lui Christos în relaţia cu oamenii sau să transmită lumii o imagine deformată despre Christos. În astfel de situaţii, argumentul a fost întotdeauna acelaşi: renaşterea spirituală, însă rezultatul pare a fi diferit. Dacă în trecut, prin acţiuni ale unor profeţi de talia unui Francisc de Assisi sau a unui Simeon Noul teolog, rezultatul era într-adevăr revigorarea spirituală, numeroşi pretinşi profeţi actuali nu fac decât să creeze noi secte, şi nu să trezească biserica. Astfel se ajunge la situaţia confuză ca în sânul creştinismului să întâlnim tot mai mulţi „Christosi”, care mai de care mai împopoţonat, mai cosmetizat, mai aproape de gusturile unui grup restrâns de oameni. Pericolul acestui tablou pestriţ al figurii lui Isus este dat de o înclinaţie de a justifica situaţia prin adaptarea la spiritul vremii. Trăim epoca marginalismelor, a orientărilor pe grupuri mici, restrânse, a tolerantei şi diversităţii excesive, patologice. Pentru astfel de grupuri sau de orientări creştinii au riscat să creeze cate un Isus specific, care să le răspundă nevoilor specifice, sau mai degrabă să le admită patologiile specifice.
• Dintre toate maladiile secolului al XX-lea, proiectul ingineriei sociale pare a fi unul dintre cele mai grozave, mai diabolice. Fie că au fost de stânga (comunism, socialism, social-democraţie) sau de dreapta (fascism), mai excesive sau mai puţin pronunţate, ţelul lor era acelaşi: de a crea un nou tip de om. Poate nu vedem deloc legătura cu creştinismul sau cu adevărata identitate a lui Isus. Legătura este cât se poate de evidentă dacă acceptăm că o tema majoră a creştinismului este regenerarea, restaurarea omului. Omului nou promovat de creştinism, după modelul lui Isus Christos, i-au fost aduse o sumedenie de replici prin aceste metode de inginerie socială. Problema este cu atât mai delicată cu cât acum se încearcă să se justifice rezultatul prin apelul la un model fals. Trebuie să fim realişti şi să o spunem răspicat: creştinul actual este în proporţie de 99% un produs social şi cultural, iar restul aproape nesemnificativ îl reprezintă influenţa Bisericii sau a filosofiei creştine. Astfel, Isus îşi găseşte un acerb concurent în modelul după care se formează „omul nou” actual, prin intermediul proiectului social. În această direcţie, situaţia practică cel mai des întâlnită este aceea a dublei măsuri sau a standardului dublu. Creştinul actual tinde să fie un schizofrenic. La bursa lumii caută să urmeze modelul impus de societatea în care trăieşte, de proiectul social la care se face părtaş, iar în cadrul comunităţii creştine încearcă să mimeze un alt model, cel chistic. Rezultatul este de anticipat: de regulă se impune modelul proiectului social, ingineria socială, care are o acoperire foarte puternică în datele tipului de existenţă socială în care ne găsim actualmente. Problema este că ingineria socială nu numai că este împotriva lui Christos, dar s-a dovedit a fi împotriva oricărui tip de existenţă socială normală, cu posibilităţi de dezvoltare viitoare. Rezultatul acestor proiecte sociale, care continuă şi azi, în forme mai mult sau mai puţin radicale, a fost şi va fi acelaşi: omul masă, omul fără coloană vertebrală, omul incapabil de răspuns, fără responsabilitate.
• La elementele prezentate mai sus mai putem adăuga unul destul de fin, şi de aceea deosebit de periculos. Semnalele care ne vin din filosofie, ştiinţă şi artă ne atenţionează cu privire la o vreme a diluării conceptului de absolut, de adevăr absolut. Trăim vremea relativismului, instalat peste tot în domeniul spiritului. Într-o situaţie de acest tip, Isus este concurat de o sumedenie de adevăruri relative despre lume şi viată, despre om. Revelaţia creştină trebuie să facă faţă altor revelaţii, adevărul creştin trebuie să se confrunte cu adevăruri care par avea o bună acoperire raţională, logică sau ştiinţifică. Ne aflăm în faţa tezei false a opoziţiei dintre religie şi ştiinţă. Această teză falsă se pare că a afectat atât de radical modernitatea, că nu reuşim să revenim asupra acestui punct. Confruntarea este atât de nivel înalt, în universităţi, scoli sau alte instituţii de cercetare şi formare, dar şi în biserici, în societatea civilă, presă etc. Creştinismul promovează un Isus care este revelaţia divină, răspunsul la toate întrebările fundamentale ale omului, un Isus care este adevărul, adevărul absolut. Ori, ruptura produsă între cunoaşterea religioasă şi cea ştiinţifică a aruncat în aer orice referinţă posibilă la adevărul biblic creştin, la figura lui Christos ca adevăr absolut. Asistăm cel mult la două discursuri diferite, la două registre de adevăr diferite, pe care omul actual cu greu le poate asimila sau le poate pune în dialog în propria viaţă.
• Deşi poate părea exagerat, încheiem aceste exemple de situaţii concurenţiale pentru figura şi locul lui Isus în lumea actuală prin aducerea în discuţie a celei mai noi invenţii în materie de politică: anti-terorismul. Nici terorismul şi nici anti-terorismul nu sunt vizate aici în mod direct, ci ceea ce a derivat din toată această dezbatere politică şi socială pe seama lor. Evenimentele teroriste recente nu numai că au adus la masa tratativelor marile puteri şi au lansat proiecte politice fără precedent, dar au permis restructurarea unor concepte fundamentale cum ar fi cel de libertate personală şi socială, precum şi cele de autoritate/putere, securitate, protecţie şi apărare, lucru imposibil de imaginat până acum. Pentru un creştin, aproape că e de neconceput ca ţări ca SUA, aflate în avangarda luptei pentru drepturile omului şi ale libertăţilor cetăţeneşti, să facă propuneri de îngrădire a acestor libertăţi personale în favoarea unei pretinse securităţi naţionale sau internaţionale. Este de neimaginat cum ţări europene cu o tradiţie profund creştină, cu o istorie şi o tradiţie clădite pe valori creştine, au votat şi acceptat în masă legi care intră în conflict cu aceste valori, care lezează drepturi fundamentale, de la prezumţia de nevinovăţie, şi până la dreptul la spaţiul intim. Prin restructurarea unor concepte fundamentale ca cele pomenite mai sus, viaţa omului creştin intră în nişte coordonate noi care apar în conflict cu datele credinţei sale. Prin aceste măsuri de politică internaţională, ne apropiem de un tip de sclavagism modern, care nu numai că violează drepturi fundamentale ale omului, ci degradează chiar orice posibilitate de a mai putea gândi care sunt cu adevărat aceste drepturi. Periculos mi se pare exact acest punct, al incapacităţii de discernământ. Vorba lui de Rougemont, „doar cel care nu este liber îşi revendica libertatea”, dar dacă îţi lipseşte capacitatea de a mai înţelege ce înseamnă să fii liber?

Într-o lume pe care am încercat să o surprindem prin câteva elemente de tipul celor de mai sus, rămâne foarte acută întrebarea: care dintre figurile lui Isus ar putea avea un efect mai semnificativ, care dintre ele ar contracara mai bine toate figurile concurente? Considerăm că efortul bisericii, al creştinilor ar trebui să se concentreze, cu toate riscurile ce decurg de aici, pe o prezentare către lume a figurii eschatologice a lui Isus. Nu că celelalte nu ar avea relevanţă, dar considerăm că această figură ar putea avea darul să dezvolte, la nivelul comunităţii creştine, instrumentele care să facă faţă situaţiei de concurenţă în care se află creştinismul şi în acelaşi timp să fie o voce vizibilă în lumea actuală. Figura eschatologică a lui Isus vine în primul rând ca replică la o lume care neglijează componenta transcendentă a existenţei şi la un creştinism cu o raportare diluată la eschaton. Apoi, ea vine în întâmpinarea unei puternice opoziţii şi ostilităţi a spiritului veacului, a spiritului antichristic, care neagă revenirea în trup a lui Isus şi toate consecinţele care derivă din acest crez (cum ar fi: valorizarea lumii materiale, a creaţiei umane, a trupului care este destinat mântuirii, a responsabilităţii sociale etc. ). De asemenea, o astfel de figura ar avea darul de a da bisericii discernământul, atât de necesar, de a califica adevărul de minciună, lumina de întuneric, autenticul de fals. În plus, figura eschatologică a lui Isus punctează câteva adevăruri, care necesită o atentă reconsiderare în zilele noastre:

• prin faptul că la revenirea lui Isus se pune capăt acestui veac, acestui eon, creştinismul oferă o concepţie clară şi net diferită de concepţia obişnuită, umanistă despre istorie şi despre toate rezultatele dobândite în istorie. Astfel, pentru creştini, istoria este una liniară, are un început şi un sfârşit şi are un scop foarte clar. Proiectul creştin în istorie nu este acela de a construi o lume mai buna prin mijloace ştiinţifice, politice sau sociale, ci de a mântui această lume, de a-i reface coordonatele conectării ei la Dumnezeu. Acest lucru presupune mai întâi un efort de a da sens tuturor lucrurilor din istorie, de a le găsi un corespondent în Christos, în Logosul divin, care, la revenirea Sa, va uni toate lucrurile în sine. Iată un important proiect pentru lumea în care trăim, pentru o lume care bâjbâie în căutare de sens, de raţiune”
• ca fiinţă eschatologică, Christos dă omului noi coordonate pentru existenţa sa pe pământ. Viaţa creştină este într-o tensiune între „deja” şi „nu încă”, este o viaţă care presupune o continuitate între „aici” şi „dincolo”, între timp şi eternitate. Viaţa creştinului devine una trăită „ca şi cum”, în imaginea zilei de pe urmă, grăbind venirea ei printr-o viaţă de o calitate specială. Calitatea vieţii creştine nu este o replică la condiţiile particulare ale vremii în care trăim, nu este o adaptare la vremurile de acum. Dimpotrivă, ea este dată de calitatea realităţii celei noi, a Împărăţiei cerurilor, în care creştinul a intrat, încă de acum, luând cu sine această lume.
• figura lui Isus eschatologic este una a judecătorului, care cheamă lumea la pocăinţă, la responsabilitate în faţa lui Dumnezeu şi în faţa propriei conştiinţe. Această imagine verticalizează existenţa umană şi oferă discernământul autentic al valorilor şi al preţului pus în joc în datele existentei actuale. De asemenea, figura eschatologică a lui Isus este una a biruitorului, a celui care a biruit păcatul şi moartea. Consecinţa imediată a acestui adevăr este speranţa creştină, dar nu una naivă şi fără acoperire sau una de tip utopic. Este vorba atât de o speranţă care guvernează existenţa istorică, o nădejde în asistenţa şi susţinerea permanentă a lui Christos în absolut toate lucrurile care se întâmplă sub soare, dar are în vedere şi o speranţă a învierii, a întâlnirii cu Christos în parametrii eonului viitor.
• în fine, dar nu în ultimul rând, Isus eschatologic este un Isus pneumatizat, este un om îndumnezeit. Acest adevăr aruncă o lumină asupra istoriei în sensul că ne oferă modelul unei existenţe care ne salvează de istorie, de condiţiile căderii şi de toate implicaţiile sale. Creştinul este chemat la o viaţă în Duhul, o viaţă ca realitate charismatică, este chemat la o viaţă a trupului, a comuniunii, după chipul lui Dumnezeu. Acest adevăr reclama o înţelegere specifică a vieţii bisericii din care decurg consecinţe practice extrem de importante. De asemenea, adevărul că Isus este un om îndumnezeit aruncă lumină asupra viitorului, asupra a ceea ce vom fi la înviere, asupra destinului vieţii eterne. Omul este chemat să devină ca Isus cel pneumatizat, cel restaurat prin lucrarea Duhului, omul care nu mai moare, omul unit cu Dumnezeu pentru totdeauna.

Dănuţ Jemna

Iaşi, 16 decembrie 2005

Vezi arhiva

---

2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527