La finalul unui studiu de aproape un an asupra cărţii Geneza, iată care sunt, în opinia mea, câteva dintre temele de sinteză – „linii de forţă”, un termen preţuit de Antoine De Saint Exupéry – posibile pentru această carte, pe lângă tema centrală a planului lui Dumnezeu cu creaţia în general şi cu omul în particular:

• Binecuvântarea
• Iertarea / reconcilierea
• Pământul / ţara
• Călătoriile
• Familia „aleasă” şi Dumnezeu.

 Asupra primelor două dintre temele acestea ne-am exprimat atât eu cât şi alţi membri ai grupului de studiu în cursul expunerilor noastre recente. Următoarele două teme de sinteză numite mai sus – tema pământului şi tema călătoriilor – pot părea un pic surprinzătoare. Vom arăta mai jos că există o anumită justificare pentru numirea lor la nivel de sinteză şi, de asemenea, vom arăta care este legătura dintre ele şi ultima temă numită mai sus, tema familiei, în particular tema familiei „alese”.

Facem mai întâi observaţia că în textul ebraic, termenul pământ (folosit foarte frecvent în primele 3 capitole al Genezei) şi termenul ţară (aşa cum apare în Geneza 12:1, 13:14-17 şi 15:18:21) este unul şi acelaşi: ereţ.

Cel mai bun argument pentru validitatea celor două teme numite mai sus este dat de una dintre sintezele (remarcabile!) făcute de Scriptură asupra Genezei, textul din Epistola către Evrei, cap. 11:3-22. Pe lângă tema centrală a acelui capitol, credinţa, doi dintre termenii-cheie de acolo sunt ţara şi călătoriile (a se vedea în special paragrafele 11:8-9,14-16 şi respectiv 11:8,13-15).

Aş dori să redau acum pe scurt un comentariu făcut de Thomas Brodie în cartea sa „Genesis as Dialogue” (2001). El vede o foarte interesantă complementaritate între termenii pământ şi ţară din Geneza. Ştim că Adam a fost aşezat în pământul special pregătit pentru ca el să-şi îndeplinească slujba de administrator încredinţată lui de către Dumnezeu (Gen. 1:28). Pământul a fost conceput să fie, în esenţă, ca o grădină pe care omul „să o lucreze şi să o păzească” (Gen. 2:15). Tot acesta era şi cadrul în care Dumnezeu, umblând şi dialogând cu omul în răcoarea zilei (Gen. 3:8) forma acolo caracterul lui. Căderea în păcat a făcut ca acest plan să fie anulat. Ştim însă că Dumnezeu a decis să restaureze poziţia omenirii şi, mai târziu, alegând un om, şi anume pe Avraam din Ur, Mesopotamia, i-a cerut „… vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Gen. 12:1). Dumnezeu nu i-a precizat lui Avraam care este ţara / pământul acesta. Avraam a fost gata să-i acorde credit lui Dumnezeu (adică să-L creadă!) şi să intre în procesul de creştere / formare cu El înainte de a şti care este ţara promisă. Ţara i-a fost arătată lui Avraam („aceasta este…”, Gen. 12:7, 13:14-15) abia după ce lunga lui călătorie cu Dumnezeu a început!

Acum este clară, sper, inversiunea „metodologică” cu care Dumnezeu însuşi a însoţit cele două percepţii asupra termenilor omonimi ţară şi pământ (ambii, ereţ) din lumea Genezei. Aşa au fost cele două planuri ale lui Dumnezeu cu Adam şi respectiv cu Avraam. Primul plan vedea pământul ca pe un cadru al formării omului, al doilea plan vedea ţara (sau, mai degrabă, posedarea şi administrarea ei) ca o consecinţă a formării omului ales de Dumnezeu, prin credinţă.

La zece ani de la chemarea lui Avraam din Haran, Dumnezeu face două precizări foarte importante asupra ţării promise lui Avraam:
a. Urmaşii lui Avraam vor stăpâni ţara promisă, Canaanul, doar după ce vor trece printr-o perioadă de robie de 400 de ani („într-o altă ţară”, Gen. 15:13).
b. Dumnezeu se obligă printr-un legământ unilateral (Gen. 15:18-21) că va respecta această promisiune dată lui Avraam.

Două sunt consecinţele imediate ale acestei turnuri a planului lui Dumnezeu cu Avraam din Genaza cap. 15:
a’. Avraam nu va cumpăra/cuceri/stăpâni pământ în Canaan, ci va locui acolo ca străin / imigrant. (Remarcăm faptul că atitudinea lui Avraam ca imigrant va fi în general una de respect faţă de popoarele locului şi, reciproc, va avea parte de respect şi de preţuire deosebită din partea conducătorilor de acolo.)
b’. Avraam şi urmaţii lui timp de 3 generaţii vor călători în toată zona aceea, având câteva locuri predilecte de şedere (Sihem, Hebron, Beer-ţeba, Lahai-Roi) şi migrând periodic de la un loc la altul.

O singură excepţie există la punctul a’ de mai sus: când a murit Sara, soţia lui, Avraam a cumpărat un loc de îngropare pentru familia lui, şi anume peştera Macpela din ogorul hetitului Efron, vizavi de stejarii lui Mamre, la Hebron (Gen. 23:19). Precizăm că la stejarii lui Mamre era locul unde i se arătase lui Avraam Dumnezeu / îngerii lui Dumnezeu (Gen. 18:1). Două au fost chestiunile pe care Dumnezeu le-a discutat cu Avraam acolo: naşterea fiului lui, Isaac, şi respectiv nimicirea (ori iertarea!) oamenilor din Sodoma şi Gomora. Prima dintre acestea era o chestiune de viaţă, a doua era o chestiune de viaţă şi de moarte!

Am precizat deja că Avraam şi urmaţii lui au locuit ca imigranţi, semi-nomazi în Canaan (vezi şi Evrei 11:13). De fapt, călătoriile lor au implicat ieşiri şi în alte zone: Egipt, Gherar, ţara filistenilor (impropriu numită aşa în Geneza, fiindcă filistenii nu existau ca popor atunci în acea zonă), Edom şi Haran (ultimele două, în cazul lui Esau şi respectiv Iacob). Cititorul are senzaţia că în capitolele 12-50 din Geneza toată lumea călătoreşte (ori cel puţin familia aleasă), iar cine este atent va vedea că şi Dumezeu însuşi călătoreşte (Gen. 18:2-5,14,16)!

Suntem aşadar în dreptul celei de-a doua idei de sinteză pentru cartea Genezei, despre călătorii. În textul meu, care este de dimensiune restrânsă, îmi permit să fac doar două remarci pe această temă:
a). Prima remarcă este împrumutată tot din cartea lui Thomas Brodie, dar aş pezenta-o sub forma unui cuplu întrebare-răspuns:
Întrebare: Unde se sfîrşesc călătoriile patriarhilor din Geneza?
Răspuns: În peştera Macpela (Gen. 49:29-31).
Aparent, doar! De fapt, răspunsul corect este:
Călătoriile patriarhilor au ca punct terminus „faţă în faţă cu Mamre”… locul unde i s-a arătat Dumnezeu lui Avraam. Evenimentul de atunci a fost redat grafic de o manieră ilustră în icoana lui Andrei Rubliov, „Sfânta Treime”.
Păstrând ambiguitatea / dualitatea răspunsurilor de mai sus, am putea spune:
Peştera Macpela a fost ca o sămânţă fixată în pământul Canaanului de către patriarhi. Ea a acţionat ca o ancoră extrem de puternică, care a tras poporul evreu într-acolo după 400 de ani de robie!
De fapt, viziunea asupra vieţii şi a morţii, aşa cum i-a fost dată de către Dumnezeu lui Avraam, în particular la stejarii lui Mamre, este cea care i-a condus pe evreii lui Moise înapoi în ţara Canaanului şi au luat-o în stăpânire.
b). Dumnezeu călătoreşte (de exemplu în Gen. 18:3-5). Dumnezeu îşi întreţese drumurile cu cele ale familiei lui Avraam. Şi, de asemenea, Dumnezeu îi însoţeşte pe cei care călătoresc, în special în momentele-cheie. De exemplu, când Agar pleacă a doua oară de la Avraam din cauza neînţelegerii cu Sara, Dumnezeu îi apare şi-i arată un izvor de apă, pentru a potoli setea fiului ei, Ismael. Când Iacov pleacă de acasă din cauză că fratele lui Esau, pe care l-a înşelat, voia să se răzbune pe el, Dumnezeu îi apare în vis la Betel în celebra viziune cu scara cerului. Când Iosif îi cere lui Iacob sa vină în Egipt cu toată familia lui, Dumnezeu îi apare într-o vedenie şi-i confirmă că acesta este planul Lui. Am lăsat deoparte exemplul care mi-este mie cel mai drag: cel din cap. 35, când Dumnezeu îi cere lui Iacob să închidă cercul marii lui călătorii care adurat în total peste 20 de ani: Betel-Haran-Edom-Sihem-Betel (Gen. 35:1). Este, cred, călătoria cea mai memorabilă a familiei lui Iacob. Gen. 35:2-7 ne spune că toţi s-au spălat şi şi-au schimbat hainele (ceea ce făceau probabil ca ritual nomad la fiecare început de sezon de păşunat), dar de data aceasta au făcut curat şi în viaţa lor religioasă: au adunat toţi idolii pe care i-au adus din Haran ori de aiurea şi toate podoabele cu simboli religioşi (cercei, brăţări, etc.), iar Iacob i-a îngropat şi au plecat apoi la Betel unde au zidit un altar lui Dumnezeu, cel care şi-a împlinit toate promisiunile făcute faţă de Iacob. Dumnezeul lui Avraam era acum în mod deplin dumnezeul lui Iacob şi al familiei lui!

Aplicaţii:

1. Avem senzaţia că noi nu mai călătorim asemenea familiei lui Avraam. De fapt cred că nu realizăm bine… Dacă la sfârţitul marilor etape ale vieţii noastre ne-am întreba „Unde ne aruncăm ancora?”, am realiza că nu ne-am prea gândit mult la asta dinainte. Călătorim fără ţinte foarte clare. Când ne oprim, ne oprim fiindcă am atins o ţintă (un „pământ”, o „ţară”), sau doar ne oprim fiindcă ni s-a stricat „carul”? Când ne oprim, cu faţa la ce ne oprim? Avraam, Isaac şi Iacob împreună cu soţiile lor s-au oprit cu faţa la stejarii lui Mamre, unde s-a arătat Dumnezeu şi le-a vorbit despre viaţă şi despre moarte, despre copiii lor şi despre viaţa tumultoasă a metropolelor din apropiere…

2. Care este atitudinea noastră faţă de pământ (posesiuni)? Lasă ea loc procesului de creştere în credinţă? Dumnezeu a folosit în cazul lui Avraam pământul promis ca pe un manual (eng. road map) de creştere în credinţă. A funcţionat perfect! De aceea a şi fost văzut ca atare de către autorul epistolei către Evrei.

3. Dumnezeu (sau, îngerul-Dumnezeu, cum se exprimă originalul Genezei), călător pe la casele patriarhilor, lasă în urmă amprenta cuiva care este foarte familial. „Unde este Sara?” „Uite-o în cort!” este un dialog dintre Dumnezeu şi Avraam din Geneza (cap. 18:9) superb prin familiaritatea dintre cei doi! Cred că este de datoria noastră să prezentăm familiilor noastre, urmaşilor noştri un astfel de Dumnezeu, care pe lângă atotputernicia din Geneza cap. 1-11 este dumnezeul familiei, dar şi mai mult, un dumnezeu căruia îi place să devină familial cu noi! Ce-ar fi, deci, să vorbim din când în când în casa noastră despre acele momente ale vieţii noastre când Dumnezeu s-a manifestat familial cu noi? Când ne-a arătat un „izvor” ca lui Agar, sau ne-a îndrumat ce să facem cu „oile” şi cu „mieii” noştri, ca lui Iacob, sau ne-a vorbit într-un vis ca lui Iosif… Asta ar fi o lecţie memorabilă pentru urmaşii noştri!

Iaşi, 24 iunie 2012 (modificat: 30 septembrie 2012)