Category: Diverse

TEHNOLOGIA ȘI VIAȚA PRIVATĂ

TEHNOLOGIA ȘI VIAȚA PRIVATĂ

Asociația Culturala “Onesimos” Iași și biserica penticostală ”Străjerul” Iași organizează serata cu tema:

”TEHNOLOGIA ȘI VIAȚA PRIVATĂ”

Despre importanța vieții private în contextul lumii actuale: care sunt provocările, problemele și beneficiile pe care ni le aduce tehnologia, în special cea a informației și ce răspunsuri ne solicită, la nivel personal și comunitar. Discuție coordonată de Loredana Miron și Cristi Macoviciuc.

Data: Duminica, 1 martie 2015
Loc: Str. Vânatori nr. 7 (Tătărași, în spatele spitalului de Neurologie) – Locația Bisericii Străjerul.
Ora: 18:00

Intrarea este liberă.

Facebook event.

Vă asteptăm!

ISIS și Criza din Orientul Mijlociu

ISIS și Criza din Orientul Mijlociu

Asociația Culturala Onesimos vă invita la serata cu tema:

ISIS și Criza din Orientul Mijlociu”.

Într-un context în care auzim din ce în ce mai frecvent termeni și expresii precum: ”război în Orient”, ”criza din Siria”, ”refugiați”, ”terorism”, ”grupări teroriste” etc. este firesc să ne întrebăm cum le înțelegem, cum ne implicăm, ne putem oare implica sau trebuie?, cum ne raportăm la informațiile pe care le primim si cum le discernem.

Vă invităm să participați la acest dialog între Danuț Jemna și Dănuț Mănăstireanu, Director pentru credință în dezvoltare, pentru regiunea Orientului Mijlociu și a Europei de Est, al World Vision International.

Data: Duminica, 8 februarie 2015
Loc: Str. Vânatori nr. 7 (Tătărași, în spatele spitalului de Neurologie) – Locația Bisericii Străjerul.
Ora: 18:00

Intrarea este liberă.

Pentru cei care folositi canalele de media socială, găsiți evenimentul pe Facebook AICI.

Vă asteptăm!

1 Tesaloniceni 1:1-10

1 Tesaloniceni 1:1-10

Evanghelia de astăzi reprezintă o secțiune din 1 Tesaloniceni care lasă cititorului impresia unui text cu dublă valență, a unui mesaj ancorat în două dimensiuni. O primă fațetă ar fi cea dominant teologică, constituind partea de învățătură, cea doctrinară, a acestui capitol, în timp ce cealaltă, pe care am putea să o denumim pastorală, reprezintă fațeta „caldă”, afectivă și încurajatoare a textului. Însă cele două dimensiuni se întrepătrund și se susțin reciproc, făcând ca mesajul să fie dens, consistent, dar în același timp accesibil, plăcut lecturii. Între ele există o punte de legătură, o verigă care le articulează, le îmbină, și anume inspirația și puterea divină, prin implicarea Duhului Sfânt, idee exprimată în vs. 5, unde Pavel spune: „…Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală”.

(1) În ceea ce privește dimensiunea dogmatică, textul cuprinde o deschidere de probleme doctrinare, un corpus de idei și teme mari ale credinței (de exemplu filiația lui Hristos, moartea, învierea și lucrarea de mântuire), prezentate într-un mod foarte dens, chiar dacă într-un limbaj simplu, accesibil. Textul este valoros și pentru că ne arată începuturile teologiei apostolului Pavel, preocupările sale din acea vreme, miezul evangheliei predicate de el în bisericile pe care le-a înființat. Nu credem că este greșit să considerăm acest prim capitol al epistolei 1 Tesaloniceni drept un model, un tipar (după unii autori) al predicării pauline timpurii (probabil modelul uzual în epocă).

Care sunt caracteristicile acestui tipar? În primul rând, aici se poate observa insistența pe unicitatea lui Dumnezeu. Sunt două argumente, în scrierea apostolului, pe care ne bazăm. Unul ar fi sintagma repetată „Dumnezeu, Tatăl nostru”, care apare în versetele 1 și 3, arătând că avem o singură apartenență posibilă, un singur Tată, orice altă paternitate fiind exclusă. Celălalt argument este de găsit în versetul 9, unde apostolul scrie despre convertirea tesalonicenilor, așezând în opoziție ireconciliabilă pe Dumnezeu, calificat aici ca „viu și adevărat”, cu idolii, se înțelege morți și falși, mincinoși. Stăruința lui Pavel, insistența sa pe Dumnezeul cel unic, se adresa în mod clar membrilor greci ai bisericii, tocmai desprinși de politeism. Apostolul trebuia să întărească, prin cuvintele sale, această distanțare. În al doilea rând, se remarcă accentul pus pe filiația Domnului Isus Hristos, relație fondatoare și fundamentală a credinței creștine. Și aceasta se vede, din nou, în cele două versete citate anterior, când Tatăl și Fiul sunt așezați în același plan, în binecuvântările (vs. 1) și evocarea amintirilor apostolului (vs. 3). În plus, și mult mai direct, Pavel îl numește pe Hristos Fiul lui Dumnezeu (vs. 10). În al treilea rând, apostolul a insistat asupra lucrării mântuitoare a Domnului, ca dovadă mesajul despre judecată și salvare din final. „Mânia viitoare” (vs. 10) este avertismentul pe care noua credință l-a preluat din iudaism. Însă nădejdea mântuirii, împlinită și nu doar profețită (a se vedea Isaia și ceilalți prooroci), concretizată în coborârea Fiului, în moartea și învierea Sa este Vestea Bună. Ea nu reprezintă un „adaos” al evangheliei, ci „ingredientul” său principal.

Nu credem că exagerăm dacă afirmăm că în acest text avem în față un „pre-crez”, un „proto-simbol” de credință, o formulare incipientă a viitoarelor crezuri ale Bisericii. Un exercițiu simplu, prin care am reformula spusele apostolului Pavel ne-ar fi util pentru a argumenta această idee. Rescrierea textului ar putea arăta așa: „Ați primit Evanghelia noastră (vs. 5), descoperită prin Duhul Sfânt (vs. 5), prin care îl cunoașteți și îl slujiți pe Dumnezeu cel adevărat (vs. 9) și care ne învață că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (vs. 10), care a murit și a înviat din morți pentru mântuirea noastră (vs. 10). Discutăm despre 10 versete, dar de fapt, în elaborarea textului de mai sus, au fost folosite doar 3 dintre ele. A fost însă suficient pentru afirmarea celor trei persoane ale Sfintei Treimi, precum și pentru lucrarea fundamentală a lui Hristos. Este evident că Pavel recurge aici la o formulare concentrată a „doctrinei credinței”.

Cum am putea explica prezența acestei sumarizări aici, într-o epistolă? Este greu de dat un astfel de răspuns, deoarece nu știm ce intenție a avut apostolul. Putem însă formula câteva ipoteze. Este posibil să fie un reflex al predicării, deși vorbim despre un text scris, o structurare a discursului din vremea aceea. De regulă, vorbitorii expuneau de la început temele care vor fi abordate pe parcurs sau enunțau idei tari, uneori incitante, pentru a motiva publicul la ascultarea restului mesajului. Tonul proclamativ al acestei secțiuni de text susține această ipoteză. Poate fi, de asemenea, expresia unor preocupări, frământări sau teme dominante ale gândirii și meditației apostolului asupra lui Hristos. Textul redă, poate într-un mod involuntar pentru autorul ei (dar cu siguranță inspirat), problemele vii, proaspete, din mintea sa. Însă cel mai probabil, Pavel a intenționat o reamintire, dar și o fixare în scris a învățăturilor pe care le-a dat în acea biserică. Este posibil ca aceste cuvinte să trimită la o rememorare a datelor fundamentale ale credinței expuse în predicile sale în perioada trecerii prin Tesalonic. Argumente pentru o astfel de teză avem în capitolele următoare ale acestei epistole. Astfel, ceva mai încolo, apostolul spune: „Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră.” (2:9) și „Știți, în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus” (4:2).

(2) A doua fațetă, complementară celeilalte, este una pastorală. Textul are, așadar, și o dimensiune a încurajării, a susținerii comunității tesalonicenilor. Acesta este, de altfel, unul dintre scopurile principale ale scrierii acestei epistole, alături de clarificarea dogmatică, despre care tocmai am vorbit, de răspunsul la acuzațiile false aduse apostolului, lămurirea celei de-a doua veniri a lui Hristos și avertizarea împotriva imoralității.

Pavel îi laudă pe tesaloniceni fără rezerve, tonul fiind unul extrem de binevoitor și apreciativ. Sunt pomenite virtuțile teologice pe care acești credincioși le-au arătat (credința, nădejdea și dragostea) (vs. 3), aflate în conexiune cu capitolul 13 din 1 Corinteni, unde se vorbește pe larg despre acestea și în care apostolul concluzionează: „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Cor. 13:13).

Pavel îi consideră pe tesaloniceni credincioși exemplari, deoarece au călcat pe urmele sale și ale lui Hristos și sunt o pildă pentru creștinii din cele două mari regiuni ale Greciei, respectiv Macedonia și Ahaia. S-ar părea că avem în față o comunitate ideală, care are toate caracteristicile unei biserici model. Astfel, membrii ei sunt plini de cele mai înalte virtuți, sunt imitatori ai lui Hristos și mărturisitori ai Cuvântului și ai lucrării lui Dumnezeu prin pilda dată celorlalți.

(3) Așa cum s-a afirmat mai sus, legătura sau închegarea celor două părți ale mesajului, preponderent afectiv în prima parte, dogmatic în a doua, se găsește în vs. 5. Nu cu vorbe care pot fi rostite meșteșugit, retoric, spune apostolul, a transmis el evanghelia, ci cu însoțirea Duhului Sfânt. Căci, scrie el în altă parte, „Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Cor. 4:20). Este fascinantă, la Pavel, capacitatea aceasta de a transmite forță, putere, de a fi afectuos. Cuvintele lui sunt încărcate de har, iar când citim astăzi, peste veacuri, constatăm că păstrează aceeași putere dată de Duhul Sfânt. Ele prind din nou viață și întăresc, încurajează, oferă suport credincioșilor.

Pentru o astfel de vorbire, cu putere, trebuie Duh, dragoste. În vorbire și în comportament, în idei, atitudini, gesturi și fapte, apostolul a reușit să îmbine ceea ce este uneori dificil de transmis celorlalți, greu de spus sau de făcut (dogme, sfaturi, mustrări), cu grija, încurajarea, căldura umană, compasiunea și suportul. Discutăm aici nu de o abilitate, care se obține prin antrenament și cursuri de relații interpersonale, ci de ceea ce apostolul numește: „putere”, har, Duh Sfânt. Și aceasta vine de la Dumnezeu, din voia Sa.

Cuvintele apostolului au putere și după atâta vreme de la moartea sa pentru că rămân vii, deoarece atât atunci când au fost scrise, cât și acum, la lectura lor, sunt impregnate de puterea Duhului Sfânt. La citirea epistolelor pauline oameni precum Augustin sau Luther și-au schimbat radical viața. Și nu numai pe a lor, ci și pe a altora.

Iaşi, 16 septembrie 2012 (modificat: 30 septembrie 2012)

Conferinţa 24+, ediţia a II-a, Iaşi – 26 mai 2012

Conferinţa 24+, ediţia a II-a, Iaşi – 26 mai 2012

Afis Conferinta 24+ 2012Vă invităm să participaţi la cea de-a doua ediţie a Conferinţei 24plus, care se adresează celibatarilor de peste 24 ani. Sunt invitate să participe persoane din bisericile evanghelice din Iaşi şi din ţară, precum şi persoane de altă confesiune care doresc să afle răspunsuri la o serie de întrebări pe care le ridică tema conferinţei!

Prelegerile şi discuţiile de tip seminar vor propune o abordare teologică, antropologică şi sociologică a distincţiei de gen şi a sexualităţii în context actual, sub impactul economicului, al tehnologiei şi al globalizării.

Dorim ca această conferinţă să îi inspire pe participanţi, astfel încât aceştia să primească răspunsuri la frământările lor legate de asumarea darului celibatului sau al căsătoriei, de găsirea partenerului de viaţă şi de asumarea unei vocaţii speciale de a-L sluji pe Dumnezeu în lume.

TITLU CONFERINŢĂ: Economie, Căsătorie, Sexualitate

Sesiunea I
Conferinţă: Distincţia de gen din perspectivă creştină
Seminar: Clişee şi mituri despre bărbat şi femeie

Sesiunea a II-a
Conferinţă: Economie şi sexualitate
Seminar: Căsătorii târzii versus căsătorii timpurii

Organizator: Biserica Penticostală Străjerul, Iaşi
Vorbitori: Dănuţ Jemna, Dănuţ Mănăstireanu, Versavia Curelaru, Liviu Ciortuz

Dată şi interval orar: Sâmbătă, 26 mai 2012, 9:00 – 17:00
Locaţie: Amfiteatrul Fundaţiei Filocalia, Strada Smîrdan 13, Iaşi (intersecţia Bucşinescu)

Cost: 25 RON (plata se face în momentul înregistrării participanţilor, în ziua conferinţei)

Sunteţi rugaţi să vă confirmaţi participarea până la data de 23 mai 2011 la următoarele date de contact: E-mail conferinta24plus@yahoo.comTelefon: 0746-402.784

De asemenea, puteţi folosi formularul de înscriere on-line accesibil aici

Orarul Conferinţei 24+
9:00 – 10:00 Înregistrare participanţi
10:00 – 11:30 Conferinţa 1
11:30 – 11:45 Pauză de snack şi cafea
11:45 – 13:00 Seminar 1 
13:00 – 14:00 Pauză de masă 

14:00 – 15:15 Conferinţa 2
15:15 – 15:30 Pauză de snack şi cafea
15:30 – 16:45 Seminar 2 
16:45 – 17:00 Concluzii şi încheiere

Vă aşteptăm!

Două idei de sinteză asupra cărţii Geneza

Două idei de sinteză asupra cărţii Geneza

La finalul unui studiu de aproape un an asupra cărţii Geneza, iată care sunt, în opinia mea, câteva dintre temele de sinteză – „linii de forţă”, un termen preţuit de Antoine De Saint Exupéry – posibile pentru această carte, pe lângă tema centrală a planului lui Dumnezeu cu creaţia în general şi cu omul în particular:

  • BinecuvântareaTroiţă
  • Iertarea / reconcilierea
  • Pământul / ţara
  • Călătoriile
  • Familia „aleasă” şi Dumnezeu.

 Asupra primelor două dintre temele acestea ne-am exprimat atât eu cât şi alţi membri ai grupului de studiu în cursul expunerilor noastre recente. Următoarele două teme de sinteză numite mai sus – tema pământului şi tema călătoriilor – pot părea un pic surprinzătoare. Vom arăta mai jos că există o anumită justificare pentru numirea lor la nivel de sinteză şi, de asemenea, vom arăta care este legătura dintre ele şi ultima temă numită mai sus, tema familiei, în particular tema familiei „alese”.

Facem mai întâi observaţia că în textul ebraic, termenul pământ (folosit foarte frecvent în primele 3 capitole al Genezei) şi termenul ţară (aşa cum apare în Geneza 12:1, 13:14-17 şi 15:18:21) este unul şi acelaşi: ereţ.

Cel mai bun argument pentru validitatea celor două teme numite mai sus este dat de una dintre sintezele (remarcabile!) făcute de Scriptură asupra Genezei, textul din Epistola către Evrei, cap. 11:3-22. Pe lângă tema centrală a acelui capitol, credinţa, doi dintre termenii-cheie de acolo sunt ţara şi călătoriile (a se vedea în special paragrafele 11:8-9,14-16 şi respectiv 11:8,13-15).

Aş dori să redau acum pe scurt un comentariu făcut de Thomas Brodie în cartea sa „Genesis as Dialogue” (2001). El vede o foarte interesantă complementaritate între termenii pământ şi ţară din Geneza. Ştim că Adam a fost aşezat în pământul special pregătit pentru ca el să-şi îndeplinească slujba de administrator încredinţată lui de către Dumnezeu (Gen. 1:28). Pământul a fost conceput să fie, în esenţă, ca o grădină pe care omul „să o lucreze şi să o păzească” (Gen. 2:15). Tot acesta era şi cadrul în care Dumnezeu, umblând şi dialogând cu omul în răcoarea zilei (Gen. 3:8) forma acolo caracterul lui. Căderea în păcat a făcut ca acest plan să fie anulat. Ştim însă că Dumnezeu a decis să restaureze poziţia omenirii şi, mai târziu, alegând un om, şi anume pe Avraam din Ur, Mesopotamia, i-a cerut „… vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Gen. 12:1). Dumnezeu nu i-a precizat lui Avraam care este ţara / pământul acesta. Avraam a fost gata să-i acorde credit lui Dumnezeu (adică să-L creadă!) şi să intre în procesul de creştere / formare cu El înainte de a şti care este ţara promisă. Ţara i-a fost arătată lui Avraam („aceasta este…”, Gen. 12:7, 13:14-15) abia după ce lunga lui călătorie cu Dumnezeu a început!

Acum este clară, sper, inversiunea „metodologică” cu care Dumnezeu însuşi a însoţit cele două percepţii asupra termenilor omonimi ţară şi pământ (ambii, ereţ) din lumea Genezei. Aşa au fost cele două planuri ale lui Dumnezeu cu Adam şi respectiv cu Avraam. Primul plan vedea pământul ca pe un cadru al formării omului, al doilea plan vedea ţara (sau, mai degrabă, posedarea şi administrarea ei) ca o consecinţă a formării omului ales de Dumnezeu, prin credinţă.

La zece ani de la chemarea lui Avraam din Haran, Dumnezeu face două precizări foarte importante asupra ţării promise lui Avraam:
a. Urmaşii lui Avraam vor stăpâni ţara promisă, Canaanul, doar după ce vor trece printr-o perioadă de robie de 400 de ani („într-o altă ţară”, Gen. 15:13).
b. Dumnezeu se obligă printr-un legământ unilateral (Gen. 15:18-21) că va respecta această promisiune dată lui Avraam.

Două sunt consecinţele imediate ale acestei turnuri a planului lui Dumnezeu cu Avraam din Genaza cap. 15:
a’. Avraam nu va cumpăra/cuceri/stăpâni pământ în Canaan, ci va locui acolo ca străin / imigrant. (Remarcăm faptul că atitudinea lui Avraam ca imigrant va fi în general una de respect faţă de popoarele locului şi, reciproc, va avea parte de respect şi de preţuire deosebită din partea conducătorilor de acolo.)
b’. Avraam şi urmaţii lui timp de 3 generaţii vor călători în toată zona aceea, având câteva locuri predilecte de şedere (Sihem, Hebron, Beer-ţeba, Lahai-Roi) şi migrând periodic de la un loc la altul.

O singură excepţie există la punctul a’ de mai sus: când a murit Sara, soţia lui, Avraam a cumpărat un loc de îngropare pentru familia lui, şi anume peştera Macpela din ogorul hetitului Efron, vizavi de stejarii lui Mamre, la Hebron (Gen. 23:19). Precizăm că la stejarii lui Mamre era locul unde i se arătase lui Avraam Dumnezeu / îngerii lui Dumnezeu (Gen. 18:1). Două au fost chestiunile pe care Dumnezeu le-a discutat cu Avraam acolo: naşterea fiului lui, Isaac, şi respectiv nimicirea (ori iertarea!) oamenilor din Sodoma şi Gomora. Prima dintre acestea era o chestiune de viaţă, a doua era o chestiune de viaţă şi de moarte!

Am precizat deja că Avraam şi urmaţii lui au locuit ca imigranţi, semi-nomazi în Canaan (vezi şi Evrei 11:13). De fapt, călătoriile lor au implicat ieşiri şi în alte zone: Egipt, Gherar, ţara filistenilor (impropriu numită aşa în Geneza, fiindcă filistenii nu existau ca popor atunci în acea zonă), Edom şi Haran (ultimele două, în cazul lui Esau şi respectiv Iacob). Cititorul are senzaţia că în capitolele 12-50 din Geneza toată lumea călătoreşte (ori cel puţin familia aleasă), iar cine este atent va vedea că şi Dumezeu însuşi călătoreşte (Gen. 18:2-5,14,16)!

Suntem aşadar în dreptul celei de-a doua idei de sinteză pentru cartea Genezei, despre călătorii. În textul meu, care este de dimensiune restrânsă, îmi permit să fac doar două remarci pe această temă:
a). Prima remarcă este împrumutată tot din cartea lui Thomas Brodie, dar aş pezenta-o sub forma unui cuplu întrebare-răspuns:
Întrebare: Unde se sfîrşesc călătoriile patriarhilor din Geneza?
Răspuns: În peştera Macpela (Gen. 49:29-31).
Aparent, doar! De fapt, răspunsul corect este:
Călătoriile patriarhilor au ca punct terminus „faţă în faţă cu Mamre”… locul unde i s-a arătat Dumnezeu lui Avraam. Evenimentul de atunci a fost redat grafic de o manieră ilustră în icoana lui Andrei Rubliov, „Sfânta Treime”.
Păstrând ambiguitatea / dualitatea răspunsurilor de mai sus, am putea spune:
Peştera Macpela a fost ca o sămânţă fixată în pământul Canaanului de către patriarhi. Ea a acţionat ca o ancoră extrem de puternică, care a tras poporul evreu într-acolo după 400 de ani de robie!
De fapt, viziunea asupra vieţii şi a morţii, aşa cum i-a fost dată de către Dumnezeu lui Avraam, în particular la stejarii lui Mamre, este cea care i-a condus pe evreii lui Moise înapoi în ţara Canaanului şi au luat-o în stăpânire.
b). Dumnezeu călătoreşte (de exemplu în Gen. 18:3-5). Dumnezeu îşi întreţese drumurile cu cele ale familiei lui Avraam. Şi, de asemenea, Dumnezeu îi însoţeşte pe cei care călătoresc, în special în momentele-cheie. De exemplu, când Agar pleacă a doua oară de la Avraam din cauza neînţelegerii cu Sara, Dumnezeu îi apare şi-i arată un izvor de apă, pentru a potoli setea fiului ei, Ismael. Când Iacov pleacă de acasă din cauză că fratele lui Esau, pe care l-a înşelat, voia să se răzbune pe el, Dumnezeu îi apare în vis la Betel în celebra viziune cu scara cerului. Când Iosif îi cere lui Iacob sa vină în Egipt cu toată familia lui, Dumnezeu îi apare într-o vedenie şi-i confirmă că acesta este planul Lui. Am lăsat deoparte exemplul care mi-este mie cel mai drag: cel din cap. 35, când Dumnezeu îi cere lui Iacob să închidă cercul marii lui călătorii care adurat în total peste 20 de ani: Betel-Haran-Edom-Sihem-Betel (Gen. 35:1). Este, cred, călătoria cea mai memorabilă a familiei lui Iacob. Gen. 35:2-7 ne spune că toţi s-au spălat şi şi-au schimbat hainele (ceea ce făceau probabil ca ritual nomad la fiecare început de sezon de păşunat), dar de data aceasta au făcut curat şi în viaţa lor religioasă: au adunat toţi idolii pe care i-au adus din Haran ori de aiurea şi toate podoabele cu simboli religioşi (cercei, brăţări, etc.), iar Iacob i-a îngropat şi au plecat apoi la Betel unde au zidit un altar lui Dumnezeu, cel care şi-a împlinit toate promisiunile făcute faţă de Iacob. Dumnezeul lui Avraam era acum în mod deplin dumnezeul lui Iacob şi al familiei lui!

Aplicaţii:

1. Avem senzaţia că noi nu mai călătorim asemenea familiei lui Avraam. De fapt cred că nu realizăm bine… Dacă la sfârţitul marilor etape ale vieţii noastre ne-am întreba „Unde ne aruncăm ancora?”, am realiza că nu ne-am prea gândit mult la asta dinainte. Călătorim fără ţinte foarte clare. Când ne oprim, ne oprim fiindcă am atins o ţintă (un „pământ”, o „ţară”), sau doar ne oprim fiindcă ni s-a stricat „carul”? Când ne oprim, cu faţa la ce ne oprim? Avraam, Isaac şi Iacob împreună cu soţiile lor s-au oprit cu faţa la stejarii lui Mamre, unde s-a arătat Dumnezeu şi le-a vorbit despre viaţă şi despre moarte, despre copiii lor şi despre viaţa tumultoasă a metropolelor din apropiere…

2. Care este atitudinea noastră faţă de pământ (posesiuni)? Lasă ea loc procesului de creştere în credinţă? Dumnezeu a folosit în cazul lui Avraam pământul promis ca pe un manual (eng. road map) de creştere în credinţă. A funcţionat perfect! De aceea a şi fost văzut ca atare de către autorul epistolei către Evrei.

3. Dumnezeu (sau, îngerul-Dumnezeu, cum se exprimă originalul Genezei), călător pe la casele patriarhilor, lasă în urmă amprenta cuiva care este foarte familial. „Unde este Sara?” „Uite-o în cort!” este un dialog dintre Dumnezeu şi Avraam din Geneza (cap. 18:9) superb prin familiaritatea dintre cei doi! Cred că este de datoria noastră să prezentăm familiilor noastre, urmaşilor noştri un astfel de Dumnezeu, care pe lângă atotputernicia din Geneza cap. 1-11 este dumnezeul familiei, dar şi mai mult, un dumnezeu căruia îi place să devină familial cu noi! Ce-ar fi, deci, să vorbim din când în când în casa noastră despre acele momente ale vieţii noastre când Dumnezeu s-a manifestat familial cu noi? Când ne-a arătat un „izvor” ca lui Agar, sau ne-a îndrumat ce să facem cu „oile” şi cu „mieii” noştri, ca lui Iacob, sau ne-a vorbit într-un vis ca lui Iosif… Asta ar fi o lecţie memorabilă pentru urmaşii noştri!

Iaşi, 24 iunie 2012 (modificat: 30 septembrie 2012)