Ruben (Maleahi cap. 4:6)

Ruben (Maleahi cap. 4:6)

Pentru mine, unul dintre cele mai cutremurătoare versete din Scriptură (la care reflectez în ultimul timp) este ultimul verset din Vechiul Testament: „El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, pentru ca nu cumva la venirea Mea să lovesc ţara cu blestem!”

Noi suntem foarte obişnuiţi ca, atunci când vorbim despre egoism, să-l percepem în perspectivă individuală. Maleahi 4:6 pare însă să ne vorbească despre posibilitatea dezvoltării unui egoism la nivel de generaţii întregi, sau la nivel de secţiuni mari dintr-un popor. Dar, evident, în faţa unui astfel de verset suntem tentaţi să spunem: Ce inimă trebuie să ai ca părinte, dacă ea nu este îndreptată înspre copiii tăi? Ce fel de inimă trebuie să ai ca fiu/fiică, dacă ea nu este îndreptată înspre părinţii tăi? Deşi ni se pare poate absurd la prima vedere, textul acesta spune că este posibil ca un conflict între generaţii să devenă o situaţie cât se poate de reală şi de gravă!

Ştim, desigur, ceea ce ne învaţă Isus, şi anume că pronumele „El” din debutul versetului Maleahi 4:6, care a fost referit sub numele de „proorocul Ilie” în versetul anterior (4:5), trebuie să fie identificat Ioan Botezătorul (Mat. 11:14).

Însă uitându-mă la diferenţa foarte mare dintre generaţia mea şi generaţia copilului meu, la tensiunile foarte mari dintre aceste două generaţii, (Atentie, nu mă refer aici la tensiuni între mine şi băiatul meu, ci între generaţiile cărora le aparţinem, eu si respective el.) nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva afirmaţia din Maleahi 4:6 se referă la un principiu care are în vedere mult mai mult decât situaţia din poporul Israel la vremea lui Ioan Botezătorul. Aşadar, este enunţul acesta – lovirea ţării cu blestem, de către Dumnezeu, din cauza opoziţiilor aproape „în bloc” dintre generaţii – un principiu, o regulă care poate/pare să se aplice în multe alte cazuri?

Răspunsul la întrebarea de mai sus pare să fie afirmativ dacă înţelegem istoria seminţiilor aşa-numite trans-iordaniene (Ruben, Gad şi jumătate din seminţia lui Manase) care au ocupat în vechime teritoriul situat la răsărit de Iordan. (A se vedea Deuterom 33:6, 3:12-20, Amos 1:3-5, 2Împăraţi 8:11-13, 10:32-33, Numeri 32:1-24.)

Parafrazând exprimarea lui Maleahi, am putea spune că inima bărbaţilor din aceste seminţii era orientată foarte mult înspre vitele lor, de aceea ei au şi vrut să rămână în zona bună de păşune aflată la răsărit de Iordan. Moise însă, agasat fiind se pare de prea multele lor insistenţe, le spune la un moment dat: „Ştiu că aveţi multe vite!” Moise a trebuit să schimbe planurile acestor două seminţii şi jumătate, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Astfel, Moise le-a spus că nu acceptă ca bărbaţii lor capabili de a purta armele să refuze să-i ajute pe ceilalţi evrei la cucerirea ţării promise. Atunci ei au spus: „Vom face mai întâi ocoale pentru vite şi apoi cetăţi pentru copii”. Dar Moise le răspunde (parafrazez aici, ca şi adeseori în cele ce urmează): „Ba nu! Pericolele din jur sunt mari, duşmanii din jur sunt mulţi, de aceea faceţi repede mai întîi cetăţi pentru copii şi apoi ocoale pentru vite, puneţi copiii înaintea posesiunilor!” El vrea astfel să le întoarcă inima de la vitele/posesiunile lor spre copiii lor.

Aceste seminţii trans-iordaniene au fost gata ca pentru binele vitelor lor să se izoleze destul de tare faţă de restul poporului (a se vedea aşezarea geografică, Iordanul, Marea Moartă şi lacul Ghenezaret ce aveau să constituie obstacole naturale între unii şi alţii, greu de trecut în caz de nevoie). Locurile alese de ei, Galaadul şi Basanul, fuseseră cucerite în mod fulgerător de către întreg poporul Israel (prin intervenţie divină). Întrezărind apoi o foarte bună oportunitate, seminţiile lui Ruben, Gad şi jumătate din Manase au dorit să se aşeze acolo şi au îndrăznit să-i spună lui Moise: „Noi avem vite multe, lasă-ne aici şi … nu ne trece Iordanul!” Adică, „noi am vrea să nu ni se ceară să luptăm alături de ceilalţi israeliţi până când fiecare-şi va fi ocupat teritoriul alocat”. Sau, altfel spus: „Noi am vrea să rămânem la vitele noastre; ceilalţi să se descurce fără noi!” Moise le întoarce inima spre fraţii lor şi le spune în fapt următoarele: „Nu vă voi da această regiune pe care v-o doriţi mult dacă nu veţi lupta până la capăt pentru fraţii voştri, pentru familia noastră lărgită!”

De aceea, văzând centrarea lor pe bunurile lor şi nu pe generaţia următoare, pe ei înşişi şi nu pe familia lărgită, atunci când în Deuteronom 33:6 dă seminţiei lui Ruben binecuvântarea finală, lui Moise i se strânge inima şi pare că spune: „Măcar de nu li se vor împuţina bărbaţii!… dar mă tem că aşa li se va întâmpla” Şi chiar aşa a şi fost: peste circa 400 de ani, cele două seminţii şi jumătate vor dispărea din istorie, cucerite fiind de împăratul Hazael al Siriei.

Sumarizând, Maleahi 4:6 ne arată că Dumnezeu poate pedepsi în timp un astfel de egoism care s-a stabilit la nivel de seminţii, grupări mari de oameni.

Ce trebuie să învăţăm din această istorie?

Moise privea atunci la seminţiile acestea şi la urmaşii lor peste citeva zeci de generaţii. Am putea face şi noi una sau mai multe aplicaţii gândindu-ne la o jumătate de generaţie în timp  (10-12 ani) de acum înainte?  În cele ce urmează aş îndrăzni să formulez câteva sugestii/sfaturi pentru bărbaţi, deduse din istorisirea de mai sus. Ele ar putea fi considerate răspunsuri la întrebarea „Cum pot să-mi întorc inima spre copiii mei?”

A. Trebuie sa acordăm timp cât mai consistent copiilor noştri, şi asta deja cu mult timp înainte ca ei să ajungă la vârsta critică, a confruntărilor lor cu o mulţime de tentaţii.

Bărbaţii din seminţiile trans-iordaniene n-au putut petrece mult timp cu băieţii lor, în lunga perioadă de timp cât au fost plecaţi la război dincolo de Iordan. Aceşti băieţi, rămaşi acasă, au fost lipsiţi de modelul tatălui. Imaginaţi-vă cum vor fi deprins să lupte, dacă au fost îniţiaţi (eventual!) doar de către mame sau de bunici. Cât de greu le va fi fost în confruntările foarte inegale cu duşmanii care le călcau adeseori teritoriul! (Nu trebuie să fii prooroc ca să vezi consecinţele pe care le-a văzut Moise atunci când s-a rugat „Şi bărbaţii lor … să nu moară!”)

Mai concret, în sfatul de mai sus mă refer la câteva (3-4) ore petrecute zilnic împreună, ore în care şi tatăl şi copiii să fie capabili de efort, de concentrare (deci nu seara după ora 9). A face lecţii împreună, a ieşi la plimbare, a viziona şi comenta filme cu un profund caracter educativ, a practica jocuri utile dezvoltării şi, nu în ultimul rând, a citi Biblia împreună cu copiii, a-i ajuta să o memoreze, să o înţeleagă şi s-o aprecieze, toate acestea pot constitui alternative bune faţă de tentaţiile imediate ale televizorului şi internetului.

B. Trebuie să discernem între „bun şi bunuri” pentru noi şi pentru copiii noştri.

Aduceţi-vă aminte că Moise a spus celor două seminţii şi jumătate: „Ştiu că aveţi multe vite/bunuri… Dar înaintea lor, aveţi grijă de copii!”

Mulţi bărbaţi din biserică sunt la vârsta la care încă trebuie să muncească mult pentru atingerea unor obiective importante: obţinerea unei diplome, a unei poziţii bune la servici, construirea unei case sau cumpărarea unui apartament pentru a crea condiţii copiilor. Toate acestea sunt bunuri. Însă nu neaparat toate sunt un bun pentru copii. (În particular, copiii apreciază nu condiţiile bune pe care li le punem la dispoziţie, ci timpul consistent pe care-l petrecem cu ei!) Dacă acceptăm pe o perioadă destul de lungă o ordine de priorităţi greşită între bunuri şi bun/bine, atunci se poate să ajungem să constatăm după o jumătate de generaţie că inima copiilor noştri nu este îndreptată spre noi. Şi ce dureros este!…

C. Trebuie să ne formăm o perspectivă largă!

Moise pare să le spună seminţiilor trans-iordaniene: „Voi vedeţi păşunea de aici şi nu vreţi să vedeţi ţara care trebuie cucerită! Vedeţi urgenţa construirii staulelor şi nu pe cea a zidirii cetăţilor. Vă pasă de voi înşivă şi nu de poporul acesta întreg. N-am să permit ca egoismul pe care l-aţi exprimat în cuvintele Nu ne trece Iordanul! să îi molipsească şi pe ceilalţi evrei! Ce trebuie să ştiţi este că noi avem un Dumnezeu, suntem acum un popor, avem de cucerit o ţară şi în ţara aceasta veţi fi şi voi undeva anume, împreună cu copiii voştri, la voi acasă! Lucraţi cu această perspectivă a întregului! Altfel, dacă rămâneţi izolaţi ori aveţi o perspectivă restrânsă, mă tem că vă veţi pierde!”

Fie că este vorba de profesie, fie că este vorba de domeniul spiritual, este important ca noi, bărbaţii, să gândim în paradigme mai largi decât cele pe care ni le-au lăsat părinţii noştri. Altfel, suntem uşor de înfânt. (Iar experienţa ultimilor ani ne dovedeşte aceasta…)

D. Trebuie să fim tari!

Evident, când Moise se roagă ca „bărbaţii lui Ruben să nu fie puţini la număr”, nu-l interesează doar numărul ci şi tăria lor. Nu poţi duce lupta bazându-te pe slăbănogi. Iar noi trebuie să luptăm şi în afară, nu doar să ne păzim casele şi staulele.

Trebuie să lupţi ca să nu fii egoist; aş spune că un egoist nu are de luptat cu nimeni şi cu nimic fiindcă din fire suntem egoişti. În zilele noastre sunt mulţi egoişti. Iar Moise ne avertizează că egoismul se molipseşte foarte uşor!

Mă rog Domnului ca aceste sfaturi să ne fie de folos nouă, bărbaţilor. Şi doresc din toată inima ca peste o jumătate de generaţie să vedem că inima copiilor noştri este întoarsă spre noi, iar inima noastră afost cu înţelepciune îndreptata din timp înspre ei, creind astfel premisa ca Dumnezeu să binecuvinteze generaţiile care vor veni!

Iaşi, 24 octombrie 2010

Comments are closed.